Saptamani de vis la...SUUMC

Probabil ca majoritatea va ganditi deja la ce localitate din ce parte a lumii ma refer...ei bine, sper sa nu fiti deloc dezamajiti cand va zic ca ma refer la Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central "Carol Davila" din Bucuresti...am aflat in aceste saptamani ce inseamna cu adevarat sa fii medic...dar haideti sa o iau de la inceput...
Am inceput practica aici acum 3 saptamani...si cu siguranta nu stiam ce ma asteapta...ma asteptam la o practica normala (pentru un student asta inseamna sa vezi pacienti si sa ti se explice una alta si cam atat...ca in rest nu prea ai voie sa faci mare lucru...)(din anumite motive aleg sa nu dau numele celor cu care am facut practica dar sper din toata inima ca tot mai multi studenti la medicina sa descopere acesti oameni minunati!). Si am inceput destul de in forta...am vazut multe endoscopii, colonoscopii (investigatiile astea doua mi se par asa de interesante - si parca acest cuvant este prea mic - ...sa vii la medic cu o durere undeva in abdomen si de multe ori acesta sa iti spuna cand iesi pe usa de la endoscopie ce ai si care e tratamentul mi se pare extraordinar...e fascinant de-a dreptul sa vezi ce poate ascunde in spate o banala durere am zice...si sa poti vedea asta cu ochiul liber, si de multe ori sa poti vindeca asta doar prin introducerea unui "furtun" (asa cum zicea o pacienta) in stomac...), am investigat pacienti, am gandit schema de investigatii care mai trebuiau facute...
Dar am continuat si mai in forta de atat...stiti, noi studentii suntem obisnuiti sa stam undeva intr-un colt si sa ne uitam si sa tacem...unii mai curajosi mai punem cate o intrebare sau ne aratam putin mai interesati, unii dascali sunt gata sa explice mai mult, altii nu...majoritatea ne lasa sa ramanem in acel colt pe post de "stativ"...dar acest statut nu am vrut NICIODATA sa-l adopt...asa cum am invatat de la Dl Prof Mircea Ioan Popa in anul doi, eu mereu pun intrebari si mereu sunt fix in fata sau spatele profesorului cautand sa vad mai bine, sa inteleg mai bine, sa intreb, sa ma fac utila daca este nevoie de mine in cel mai scurt timp!! (unii ne lasa sa facem partial aceste lucruri, altii deloc)...si am gasit in cele din urma medicul care a avut incredere in mine sa ma lase sa fac toate aceste lucruri. Am invatat in ultima saptamana ce inseamna sa vorbesti cu pacientul incercand sa afli tot ce poti de la el (el bineinteles crezand ca este Dsoara Dr), sa faci schema de investigatii, sa vorbesti cu apartinatorii legat de patologia pacientului, sa convingi pacientul sa faca anumite investigatii, sa te atasezi poate de pacienti si sa-i incurajezi. Am invatat ce implica un cabinet...am invatat sa fac externari, sa dau recomandari, am invatat sa fac foi de observatie, sa vorbesc cu apartinatorii mai recalcitranti astfel incat sa-i calmez, sa "intru pe sub pielea" asistentei sefe, sa ma inteleg bine cu asistentele...am vazut ce inseamna sa fii cu adevarat calm, ce inseamna sa ai rabdare (desi poate unele lucruri nu le faceam in "viteza" corespunzatoare NICIODATA nu s-a tipat la mine...si mai mult decat atat, nu am vazut medicii cu care am lucrat vorbind altfel decat politicos cu pacientii)...am vazut ce inseamna unui medic sa-i pese cu adevarat de pacientii lui, de asistentele cu care lucreaza, ce inseamna sa fii smerit desi esti "ditai" medicul cu experienta si respectat!M-am simtiti copilul sectiei si totusi am fost tratata de toti ca si Dsoara Dr si a fost foarte fain! M-am bucurat ca ideile mele de investigatii posibile au fost luate in seama si puse in aplicatie (e o provocare adevarata sa te uiti pe analize si sa vezi ce s-a facut si sa faci planul pentru mai departe)!...Am simtit responsabilitatea unui medic pentru ca toti, de la pacient la apartinatori si la asistente ma vedeau ca medic acolo si asta m-a motivat enorm...Am descoperit ce inseamna sa incerci sa ai totusi grija de cei care te invata, sa ii ajuti astfel incat sa aiba timp sa se si odihneasca din cand in cand...sa ii faci sa si zambeasca pentru ca avem nevoie fiecare din noi de asta. Am invatat sa scriu un rezultat la endoscopie si colonoscopie, sa instalez oxigenul atunci cand pulsoximetrul imi arata ca e cazul sa fac asta, sa dau o mana de ajutor la colonoscopie daca este nevoie de mine, sa inregistrez o endoscopie...poate toate lucrurile astea vi se par mici dar mereu incepi de undeva pentru a ajunge sus...si toate lucrurile astea daca le faci tu ii usurezi munca celui care face efectiv partea mai grea...si acesta a fost scopul meu, sa fiu de folos!!!
Sunt gata sa fiu medic cu adevarat?...Hehehe, mai am multe de invatat, dar cu asemenea medici speciali in jurul meu, gata sa ma invete vorbindu-mi frumos si nu facandu-ma sa ma simt ultimul om de pe lume sunt gata sa merg inainte si sa dau tot ce am mai bun! Va multumesc din inima!!! Veti avea mereu un loc special in inima mea!!!